O lectie de viata despre iertare
3814 views
2013-09-04''Un tată avea şapte fii care, deseori, nu se împăcau. Datorită certurilor uitară să lucreze. În plus, câţiva oameni răuvoitori aveau de gând să se folosească de această neînţelegere pentru ca după moartea tatălui lor să se ia la bătaie pentru moştenire.
Atunci bătrânul tată îi chemă pe fiii săi laolaltă, le puse înainte şapte nuiele, care erau bine legate, şi le spuse: "Cine va reuşi să rupă acest mănunchi de nuiele, aceluia îi voi da 100 de talanţi". Unul după altul îşi încercară norocul şi puterile. Neputând rupe mănunchiul de nuiele, recunoscură cu toţii: "Nu merge, nici nu e posibil!". "Ba da, le spuse tatăl, nu este nimic mai uşor!".
Desfăcu legăturile şi rupse toate nuielele, una după alta, cu cel mai mic efort. "Aşa, bineînţeles că este uşor, îi spuseră fiii săi. Aşa şi un copil ar fi putut să le rupă!". Tatăl însă le spuse: "Aşa cum este cu aceste nuiele, la fel este şi cu voi.
Atâta timp cât veţi fi împreună, veţi trăi şi nimeni nu vă va putea dezbina. Dar dacă legătura înţelegerii care vă uneşte se va rupe, atunci se va întâmpla cu voi ca şi cu nuielele care zac rupte aici înaintea voastră, pe pământ. Așa că...iertați-vă, împăcați-vă și trăiți în armonie".
Când am descoperit iertarea, am învãtat repede cã este vorba despre un întreg proces. Nu puteam spune pur si simplu „iert” si apoi sã mã detasez. O bunã parte din pietrele de moarã pe care le cãram cu mine erau bine ancorate în adâncul sufletului, asa cã trebuia sã-mi aduc mereu aminte sã le arunc.
Spuneam „Te iert si te eliberez” si îmi imaginam figura persoanei cãreia îi purtasem ranchiunã. Mã simteam minunat. Ceilalþi îsi trãiau mai departe viata lor, dar eram si eu liber sã mi-o trãiesc pe a mea. Urmãtorul pas a fost sã iert lumea din jurul meu. Am încetat dintr-odatã sã dau vina pe univers pentru necazurile mele.
Problemele de trafic apar. Ploaia cade. Toate acestea fac parte din viatã. Când m-am împrietenit cu universul (alungându-mi resentimentele), universul mi-a întors înapoi gestul, fãcându-mi daruri din abundentã. Abia atunci am început sã învãt ce este succesul, deoarece acesta nu-i favorizeazã pe egoisti.
Lipsa iertãrii este un act foarte egoist. (Dacã vi se pare cã a avea bani înseamnã a avea succes, gãsiti o persoanã bogatã care nu stie sã ierte si s-ar putea sã descoperiti cã pentru ea a fi bogat nu înseamnã nimic mai mult decât o
nefericire plãtitã scump.) Apoi, implicându-mã tot mai mult în procesul iertãrii, am ajuns la cel mai mare dintre toate darurile.
M-am iertat pe mine însumi! Am învãtat cã pot sã mã iubesc si sã mã iert pentru cã nu sunt perfect. Pânã atunci fusesem propriul meu dusman. Acum mã bucuram de viaþã si primeam de la ea mult mai multe daruri – mai ales cã puteam fi prieten cu persoana care se reflecta în luciul oglinzii.
Share sau Like daca ti-a placut articolul.
Comments